Când vine vorba de leadership am observat că oamenii au tot felul de credințe și păreri, iar de-a lungul timpului am văzut și auzit tot felul de reacții:
- unii spun că este o abilitate înnăscută și că oricât ne străduim să o dezvoltăm nu prea ne iese;
- alții spun că este o competență care se poate învăța ca oricare alta;
- sunt oameni care spun că leadership-ul înseamnă „7 ani de acasă”;
- sunt oameni care cred că este tot o formă de manipulare;
- am auzit inclusiv reacții de tipul „asta e un fel de pop-culture, ceva ce e la modă în perioada asta”.
Eu cred că leadership înseamnă să conectezi în mod autentic două părți:
- cine sunt eu – stilul propriu, valorile mele, acele lucruri de care îmi pasă cu adevărat – și
- cum mă conectez cu ceilalți – cum pun problema, cum îi susțin și încurajez într-un mod sănătos și potrivit, cum fac să „apăs pedala de accelerație” atunci când performanța nu este unde ne-am dori, cum cresc anumite competențe și cum mă asigur că echipa mea funcționează eficient.
Și cred cu convingere că se poate dezvolta, insufla și deprinde.
Mi-am pus întrebarea „de unde pornim” să dezvoltăm competența de leadership în oamenii care ajung să coordoneze (formal sau informal) echipe în România. Și m-am dat seama că am avut întâi nevoie să înțeleg care este baza. Am ajuns la următoarele aspecte:
CARENȚĂ DE EDUCAȚIE
Am observat că avem o mare carență de educație în această direcție, pentru că, într-o țară fostă comunistă, spiritul antreprenorial și atitudinea de lider nu doar că nu au fost susținute, ci au fost demolate sistematic. Era mai sănătos să nu ieșim din rând și să ascultăm. Să fim conformi.
FAMILIA ȘI CERCUL APROPIAT
Nu știu cum a fost în alte familii, dar de acasă îmi amintesc remarcile precum: „profesorul/ adultul/ șeful știe mai bine, că de aia e pus acolo”, „poți să asiști la discuțiile cu cei mai mari, dar îți ții gura”, „taci și observă, că nu știi cine îți vrea răul”, „capul plecat sabia nu-l taie”, „ca să fii acceptată trebuie să te porți astfel….”. Toate aceste păreri le-am internalizat și mi-a fost foarte greu să trăiesc cu ele. A fost un mare efort să încerc să fiu imaginea celorlalți despre mine. Când am învățat să fiu autentică am descoperit că mă pot conecta mult mai ușor și cu mai multă profunzime cu cei din jur.
ȘCOALA
Dacă m-a învățat ceva școala a fost să fac lucruri superficial, individualist, pentru obiectiv de termen scurt și cum să găsesc cât mai repede calea minimei rezistențe (efortul cel mai mic). Nu vorbesc aici despre profesori care m-au inspirat și pe care i-am admirat, ei sunt excepții. Și nu pot să spun nici că școala m-a pregătit pentru mediul dinamic de lucru. Nici în școală nu am învățat să fiu lider.
MEDIUL DE LUCRU
Aici am observat că diferite companii au pus eforturi serioase în a crea un mediu de lucru care să stimuleze atitudinea de lider. Dar în cele mai multe cazuri am observat oameni care au ajuns în poziții de lider pentru că au avut performanțe bune ca specialiști. Și atât. De cele mai multe ori, oamenii sunt aruncați nepregătiți în aceste roluri și își găsesc cu greu drumul propriu.
Și pentru că de aici pornim, este destul de limpede că dacă vrem să creștem liderii dintr-o organizație atunci este nevoie de un efort susținut și concentrat în timp.
Una dintre organizațiile în care am văzut un model structurat de creștere a atitudinii și competențelor de lider este Accesa, din Cluj.
- În primul rând, aici oamenii sunt încurajați să-și asume rol de lider dacă se simt pregătiți și au multă libertate de inițiativă în acest sens. Aceasta decurge și din tipul de structură pe care este construită organizația (ierarhie cât mai puțină, organizare de tip funcțional, dezvoltare în direcții asumate de fiecare).
- Dar mai este un factor: programul de dezvoltare Igniting Leadership.
Igniting Leadesrship
În acest program intră:
- liderii noi,
- lideri cu mai multă experiență și
- oameni cu potențial de lider.
Este un program de 2 ani, prin care participanții au ocazia să abordeze teme precum:
- empatia,
- ascultarea,
- a fi lider fără autoritate formală,
- motivarea,
- gestionarea ambiguității și altele.
În aceste sesiuni sunt abordate situațiile reale pe care le întâlnesc, dificultățile și modele structurate de abordare, cu accent pe practică din sală – ei să poată folosi de a doua zi un anumit instrument.
Dezvoltarea competențelor este și susținută în timp, sesiunile din sală fiind urmate de aplicații practice în viața reală, care sunt încărcate în platforma online. În această platformă participă și facilitatorul, care acordă feedback, iar colegii pot învăța unii de la ceilalți, din experiențele concrete.
Suntem încă foarte la început în ceea ce înseamnă competența de lider, la nivel de România. Unele dintre cele mai mari bariere pe care le-am observat sunt:
- lipsa dorinței de auto-dezvoltare și
- auto-suficiența (cred că știu, când, de fapt, nici nu îmi pun problema să verific care sunt standardele și ce a mai apărut nou în domeniul meu).
Din fericire, în Accesa s-a reușit păstrarea și încurajarea unei atitudini deschise față de temele din zona „soft skills” și leadership – se înțelege de ce este nevoie de ele și oamenii lucrează în mod activ la a își crește aceste abilități. Este una dintre cele mai deschise organizații în acest sens din cele cu are am lucrat de-a lungul anilor, iar impactul se vede în gradul de motivare al oamenilor și în sentimentul lor de apartenență la un mediu onest.
În zona de IT, care este un sector crucial în România, avem de-a face cu oameni extrem de inteligenți, foarte logici și cu mult antrenament în domenii tehnice. Cu atât mai mult este nevoie de susținerea dezvoltării competențelor de a crește oameni și echipe – pe oamenii din aceste domenii nu îi convingem cu tehnici manipulative. Ei au nevoie de autenticitate de la oamenii cu rol de lider și de lideri capabili să conducă echipele în direcțiile potrivite. Și astăzi, și peste 3 luni, și peste 2 ani.
Monica Dumitrescu, Consultant, trainer, accelerator de performanță